marți, 18 octombrie 2011

Lumea Cometei

Am să vă povestesc despre Lumea Cometei! Ea, Cometa vine de niciunde şi va pleca spre nicăieri!  Important nu e de unde vine şi unde va pleca. Important e ce va schimba trecerea ei. Ea, în sine, nu e mai importantă decât o brânduşă de toamnă ascunsă între trei fire de iarbă. Voi toţi  ceilalţi sunteţi simpli meteoriţi care, la un moment dat, în timp şi spaţiu, veţi gravita în jurul Cometei. În acest punct ea controleaza totul, pe orizontală, pe verticală, şi în toate celelalte dimensiuni. Cândva, eventual, o să puteţi face parte din Cometă,să vă alipiţi lumii ei, să deveniţi una cu ea sau să rupeţi bucăţi din ea şi să plecaţi departe, departe...
Veţi fi fericiţi pentru că aţi întâlnit-o, veţi simţi că aţi fost schimbaţi în bine pentru totdeauna, iremediabil şi ireversibil. Şi ea, Cometa, va străbate Universul, în linişte, continuând să schimbe destine, până când, într-o zi, va deveni praf de stele.
Tu străine, dacă ai fi Cometă, ţi-ai accepta destinul? Să fii atât de mult pentru alţii şi atât de puţin pentru tine? Mereu singur, mereu în alergare!
Şi dacă ai întâlni o Cometă ca şi tine, care şi-ar zdrobi corpul şi sufletul nisipos de propria-ţi lume, care ţi-ar îngâna la urechi melodia pe care o aştepţi de veacuri, ai înţelege dacă destinul tău ar fi să mergi mai departe?
Ai înţelege dacă "niciodată" ar fi mai presus decât "pentru totdeauna"?
Ai înţelege că tot ce ai de făcut e să aştepţi, trăind?


1 comentarii:

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...