marți, 17 iunie 2014

Dor de Avram Iancu

        Apar mereu articole interesante în presă privind potenţialul turistic al Munţilor Apuseni. Diverse declaraţii ale oamenilor politici şi ale diverselor personalităţi privind posibilităţile de dezvoltare ale acestei regiuni şi cât de mult suntem ajutaţi noi, moţii, de unii şi de alţii. Atât de mult se gândesc aceşti oameni la noi, încât nici nu mai putem vorbi de atâta sughiţ. "80 de ani la lumina lumânării" scrie pe o pancartă în Poiana Gălzii şi asta vorbeşte destul de bine despre cât şi cum suntem ajutaţi.
         Asta vine în contextul (fac eu cumva o legătură) sărbătoririi de curând a 190 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu. Tot mă întreb ce înseamnă Avram Iancu pentru noi? Dacă încă mai aşteptăm să se nască un erou, să ne salveze, să îndrepte lucrurile? Ca apoi, să-l putem abandona, trăda, batjocori!? Şi între timp ce facem? Şi dacă ar fi să se nască un astfel de erou, în ce mediu al creşte el? La ce şcoală ar învăţa? Cine l-ar sfătui? Ce şanse de supravieţuire ar avea, având în vedere spitalele existente în perimetrul Munţilor Apuseni. 
         Şi nu pot să nu mă întreb de ce nu facem nimic, sau aproape nimic. Avem exemplul mişcării Salvaţi Roşia Montană. Că protestele, că opoziţia pot schimba ceva. Degeaba dăm vina pe politicieni, daca noi nu facem nimic. E la fel de drept că au vina lor, dar aşteptând nu se va schimba nimic, cel puţin, în bine. Avem cele două căi de acces principale în Munţii Apuseni: Alba Iulia- Abrud şi Turda- Campeni. Amândouă praf şi pulbere. Amândouă drumuri naţionale. Cum poţi vorbi de promovarea turismului în Munţii Apuseni, fără drumuri? Cum poţi emite comunicate sforăitoare despre moţii din Ţara de Piatră, dacă nici cu nişte drumuri decente nu poţi să-i ajuţi?
De ce nu ne ridicăm, de ce nu organizăm proteste? De ce nu blocăm drumurile, de ce nu facem petiţii, de ce nu strângem semnături? Noul Avram Iancu, când şi dacă va apărea, nu va face asta pentru noi. Doar dacă îl găsim pe Avram Iancu cel adevărat, din sângele şi sufletul nostru!!!

 Sursa foto aici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...