Ce imagine. Ce text.
Nu știu de ce (de fapt știu, dar mă fac că uit) această poză și textul aferent, îmi aduce aminte de Negrileasa. Am strâns multe gunoaie (deșeuri) în viața mea, dar acolo a fost la superlativ. Nu atât cantitatea de gunoaie, cât nepăsarea și nonșalanța celor care aruncau. Apoi, au venit vremuri mai bune, dar.....
La începutul anilor 2000, mergeam la Negrileasa și puneam cortul în poiană, la marginea pădurii. Se schimbaseră vremurile și mulți își permiteau deja un generator (ca și consecință, fiecare om își asculta propria muzică, cu volumul cât de tare) și mai ales, o "drujbă", că era tare de ajutor.
Într-o dimineață, în jur de ora 6, unii au terminat lemnele de la foc și au doborât un brad imens pentru satisfacerea nevoilor. Verde. Copacul a căzut foarte aproape de corturi.
De atunci, de câte ori am mai fost, până am renunțat, am campat în poiană la Dârdinaș.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...