Se afișează postările cu eticheta vetalau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vetalau. Afișați toate postările

miercuri, 6 august 2014

Apel la solidaritate!

După cum probabil mulţi dintre voi au auzit, Popasul Fefeleaga amplasat în imediata apropiere a rezervaţiei Detunata Goală, a ars. Mai jos, redau cuvintele scrise în event-ul de pe FaceBook "Donează 1 leu pentru Vetălău":
"Vetălău, pe numele lui David Gheorghe, este strănepotul celebrei Fefeleaga din nuvela cu acelaşi nume a lui Ion Agîrbiceanu. Fost miner în Valea Jiului, părăsit de ani buni de soţie si cu o fată de crescut, omul s-a întors la Bucium şi şi-a deschis o mică afacere, în turism, la poalele Detunatelor. Din anul 2000, mii de oameni i-au trecut pragul, mii de oameni s-au bucurat de poveştile şi informaţiile sale.
Popasul Fefeleaga a ARS în 7 Iulie 2014. Cu el, au ars actele, hainele, ceva bani puşi deoparte pentru noile investiţii, s-au deteriorat ireversibil vesela, televizorul, frigiderul etc.
Dacă fiecare om care a trecut pe acolo ar dona măcar 1 leu, omul şi-ar putea reconstrui casa şi cu ea tot farmecul acelui loc.
Contul unde puteţi face donaţii în bani e deschis pe numele David Gheorghe la Banca Transilvania: RO95 BTRL 0010 1201 T569 86XX."
Popasul, e format dintr-un grajd construit cu dezertori din Primul Război Mondial şi apoi folosit de aceştia drept ascunzătoare, un fel de şopru ridicat mai recent şi “zidit” pe toate laturile cu scândură şi o casă veche, din bârne de lemn, în care vreme de 11 ani a locuit şi Sofia Danciu, “Fefeleaga” lui Ion Agârbiceanu (această casă a ars în întregime)." Grajdul adăposteşte şi acum şaua şi corfele care l-au lăsat fără piele pe spinare pe Bator, calul personajului din nuvelă. Vetălău îl numeşte “Hotel tri paie” şi vrea să-l transforme jumătate în mini-muzeu, cealaltă jumătate în spaţii de cazare cu paturi."
De ce titlul acestei postări e "Apel la solidaritate"? În urma event-ului de pe FB mulţi oameni s-au solidarizat cu tragedia acestui om trimiţând donaţii, în bani sau obiecte. Nesperat de mulţi şi din toate zonele ţării, inclusiv români plecaţi în străinătate. 
Lor, plecaţi până la pământ, le mulţumim! În numele lui şi al nostru. Dar mai e mult până departe. 
Vetălău mai are nevoie de voluntari! Noi, adică Trascău Corp, am fost la muncă într-un week-end. Şi o să mai mergem. 10 oameni, am împrăştiat pe drumul de acces piatră, am curăţat locul de bârne arse şi alte resturi rămase în urma incendiului, am curăţat de moloz şi resturi fundaţia - cea mai obositoare activitate- şi am ridicat o mică bucătarie de vară, unde turiştii pot servi de acum încolo câte o placintă buciumanească. Dar mai e mult de lucru. Am hotărât să construim casa cât mai aproape de forma ei tradiţională. În acest sens vom demola 3 case vechi, şi le vom asambla cât să rezulte o nouă şi totuşi veche casă.
De ce "Apel la solidaritate"? Sun convins că numărul celor care ar putea ajuta e mai mare, mult mai mare, dar aceşti oameni nu ştiu despre acest incendiu, despre această tragedie. De aceea vă rog să promovaţi acest articol, pentru a afla cât mai multă lume. Share, copy-paste, orice, numai să se afle! Mai e nevoie de o grămadă de materiale de construcţii: ciment, nisip, var, OSB, rigips etc, poate găsim o firmă de construcţii sau mai multe care ar putea ajuta!
Vă mulţumim foarte mult!


luni, 18 aprilie 2011

Welcome to Detunata! Ask for Vetălău!!!

În jurul orei 15.30, ne deplasăm cu Mercedesu’ din dotare către Bucium unde parcăm  în mijlocul centrului, foarte cunoscut de mai nou, vrednicul muncitor Şmaichăl, adică lângă „Mătuşa”. Unde bem o bericică sau un suculeţ, depinde de fiecare. Urcăm apoi către Vetălău, alintat Vety, iar pe drum ne întâlnim cu maeştii teatrului amator din Alba, Vio şi Vasi, care coborau, încărcaţi de plăcinte, de la acelaşi Vetălău. Ajungem sus, puţină lume, puţină da foarte aprinsă după tăierea porcului. Cum nu prea facem figuri, ne-am integrat rapid, am negociat un vinars, câteva beri, apoi am făcut frumos pe lângă doamnele de la bucătărie, care ne-au opărit nişte cârnaţi precum şi tocana de a doua zi. Pregătită, nu opărită. După cârnaţi am servit şi câteva tradiţionale plăcinte buciumăneşti.
Am trecut apoi la împărtăşit poveşti, care din cauza „oboselii”, au căpătat o tentă uşor sexuală,  din care am rămas cu câteva celebre vorbe franţuzeşti de la o vizitatoare a frumoasei şi totodată, locuitei noastre ţări. De asemenea am aflat peripeţiile câtorva zlătnence care şi-au adus contribuţia la popularizarea acestei zone. Am navigat apoi pe Fastbuci şi Badoo, bloguri şi adrese de Internit.  O deosebită originalitate am găsit la gazde, Vetălău şi prietenul său Marcel, pentru poreclirea diverselor persoane, gen Ciu Ma-Ma sau Ciumama. Ca să nu rămânem mai prejos, în urma ultimelor dezvăluiri, am trecut şi noi la modificat replici celebre ,de exemplu „In Vera Veritas”. Am ascultat frumoase melodii populare şi am stricat atmosfera cântând la chitară.  Prin urmare, din cauza ospitalităţii excesive, nu am mai pus corturile şi am dormit pe jos în bucătăria de vară. Costea, era să uit, a fost foarte apreciat de un localnic, Niculaie pe numele său, care către sfârşitul petrecerii mormăia: „văd că aveţi şi o fetiţă cu voi”.

Vetălău.
Niculaie
Dimineaţa, am plecat cu forţe proaspete să vedem starea marcajelor şi a rezervaţiei, prilej cu care era să-l omorâm pe Şmaichăl, din cauza „pantei abrupte” şi a senzaţiei de singurătate, dobândită prematur.Î n nici un caz nu se poate vorbi de băutură sau de ţigări, ca şi factor negativ în dezvoltarea mai susnumitului personaj. Sper ca acestea să ducă măcar la un C.O.D.


Sisif-1,2,3,4
Marcel, noul nostru prieten, ne-a arătat amănunţit starea rezervaţiei, poteci şi luminişuri, legende şi presupuneri arheologice, evocând şi câteva trecute prezenţe feminine, care au binevoit să suspine la poalele Detunatei.
Noi şi Marcel

După ce am convenit cum vor trebui refăcute marcajele, precum şi necesarul de activităţi viitoare, am revenit la Popasul Fefeleaga, pentru a degusta din tocana pregătită cu o zi înainte, pe care am asezonat-o cu iaurt Zuzu. 



 Feerie de mesteceni

Am coborât apoi pe traseul mai scurt, către Casa Memorială Fefeleaga, unde o doamnă cumsecade ne-a poftit să vedem şi să pozăm interiorul. Acolo am găsit şi pliante realizate de noi, aşa că am lăsat şi 2-3 cuvinte 
în Cartea de Oaspeţi. 


Am revenit pe pământuri zlătnene, pentru a sărbătorii Florinii şi Florinuţele, Viorelele şi Vioreii, să nu uităm de celebra „Vioricăăăăăăăăăă”.
Când vedeţi următoarea poză la ce vă gândiţi?