Concediu 2009

În sfârşit am prins şi eu câteva zile de concediu. Destinaţia: Parâng. Aşe că mă iau cu nevasta şi a luăm studenţeşte, cu ocazia din C.U. , adică Centrul Universului pentru necunoscători. Nu ajungem prea departe, unde în cinstea unui eveniment major din viaţa finului matusalemic, poposim pe terasă la Lazăr, sub porţile cetăţii. Cinstit eveniment, care era să ne facă să pierdem trenul. Dar tot l-am prins cu ajutorul unui taxiu, să-i dea Dumnezeu sănătate. Până la Petroşani, via Simeria, ne coastă scump, vorba cântecului. Glumeam, la personal, două bucăţi, 25 lei. La Simeria mai consumăm câte ceva, la Petroşani la fel, aşa că eram destul de bine dispuşi la ocazia către aşa zisa staţiune. Zic aşa zisa, pentru că acolo e de mers cam iarna, când zăpada acoperă gunoaiele, gropile şi construcţiile de tot felul, aruncate alandala în lipsa unui oarecare plan de dezvoltare. Am urcat cu ocazia până la Hotel Motel Rusu, cu o familie compusă din tată şi fiică (cu poveşti despre păianjeni!!!, pe care fetiţa i-a uciiiiiiiiiissss ), hotel care arăta foarte bine pe exterior, că în interior nu am intrat. Un colectiv de bike-ri se pregăteau pentru proba de a doua zi de downhill etc bla bla bla. Bike-ri biciclişti, căci pe lângă ei erau şi bike-ri motociclişti, sau la ăştia la zice ride-ri? Noţiunile astea îmi sunt cam indiferente. În schimb nu mi-a fost indiferent când urcând pe jos panta între Hotel Rusu şi staţiunea Parâng, adică între apx. 1100 m şi 1500 m, respectivii îşi menajau slăninile, urcând motorizaţi pe lângă noi, afumându-ne corespunzător. Plus bârâiala specifică. Le-am urat cuvinte calde, intrări şi ieşiri din anumite găuri, şi astfel, pe noapte am ajuns la Vila Parâng, parcă aşa îi spunea, să mă ierte proprietarii dacă greşesc. Neintenţionând să dormim în această locaţie, am fost speriaţi cu Ursu de un anumit domn, la întrebarea dacă e un loc amenajat pentru pus cortul! Dacă ne spunea însă de unul Petardă, ne cazam urgent. Să revin. Am comandat o bere, am mâncat din traistă pe terasă, am văzut priveliştea cu Valea Jiului luminată, în stânga Lupeni-Uricani şi în centru Petroşaniul. Superb, aproape ca la Dâmbău. Puteţi să v-o imaginaţi, că de făcut poze nu am făcut. Apoi ne-am uitat la o repriză din meciul Barcelona-Şahtior, la plasma din sala de mese, mare cam ca două terenuri sintetice de tenis. Sala, nu plasma. La pauză am găsit un loc de pus cortul, care părea liniştit. Am adormit, apoi am fost treziţi pe rând de rideri, un câine răguşit care se credea Louis Armstrong şi în sfârşit de Petardă, un cunoscut al locului, care împreună cu câţiva prieteni, aruncau cu sticle către, credem noi, un stâlp de la telescaun. După cam 1 ceas de distracţie, din greşeală, Petardă execută cu sânge rece şi propria maşină, la care îi aplică ulterior şi câteva picioare, moment în care distracţia de termină. Se face dimineaţă. Porneşte şi telescaunul, unde apar câţiva Salvamontişti, apoi după câteva minute surpriză: bike-rii, urcau şi ei cu telescaunul flancaţi de accesorii, respectiv bibiclete. Acuma ştiu că sunteţi surprinşi, da ei erau specialişti la downhill, nu la uphill. Adică la înjosu' nu la însusu'. Plecăm pe banda roşie, traseul de creastă, la indicaţiile hărţii din posesie, adică Poiana Nedeii- Vf. Cârja-Vf. Parângul Mare 3-4 ore. La plecare, anunţăm Salvamontul că plecăm către Lacul Cîlcescu, Salvamontişti care a părut destul de surpinşi de gestul nostru. Pe traseu, cam 150 de oameni, pantofari, grupuri de copii, sumoişti, având cam toţi aceaşi direcţie, însă aveau alt obiectiv. Cam toţi cei care se mai puteau ţine în picioare după 1 oră 2 atacau Vf. Parângul Mare , dhe 2519 metrii. Unde am ajuns şi noi după 5 ore de mers. Cam intrigat de timpul parcurs, am răsfoit şi timpul din mai vechea Munţii Noştrii, unde la acelaşi traseu se specifica: 5- 5 ore juma. Am consumat o bere ,sub vârf din cauza vântului, apoi din cauza orei, aproximativ 16.00, neştiind cât vom face până la Lacul Câlcescu, coborâm în şa, şi apoi în căldarea Roşiile, nu mai departe de Lacul Mândra 2158 m altitudine unde am pus cortul, facem o zamă etc. De remarcat numeroase marcaje care există, de exemplu punctul roşu care coboară în căldarea Roşiile, şi care nu sunt trecute pe hartă, plus câteva marcaje şterse, care apar pe hartă, dar şterse. Superb. Dacă nu aţi priceput nimic, nu-i bai: nici eu. A doua zi, ceaţă. Degeaba tot aşteptăm să se ridice, aşa că pe la 11 şi ceva strângem şi pedalăm în continuare prin ceaţă, după modelul nu sta degeaba că degeaba stai.Urcăm sus în creastă, apoi trecem pe lângă cele trei vârfuri identificate cu o zi înainte. Vreau să spun că cei 4 oameni de la lac de la Mândra, plus încă alţi trei care veneau de către Coasta lui Rus au fost ultimii care i-am mai văzut în Parâng, toată populaţia dispărând cu desăvârşire. După 3 ore de la plecare, pe o vreme ceţoasă şi la un moment dat ploioasă, cu accente spre fulgere şi tunete, coborâm la Lacul Zănoaga Mare unde punem cortul! Şi aici rămânem până a doua zi, adică Luni, când decidem să coborâm, în mare parte din cauza vremii. Plecăm pe un marcaj şters, o fostă bandă roşie care cred că se vroia magistrala Carpaţilor pe vremuri, şi ajungem la lac la Câlcescu, unde avem parte de cel mai frumos peisaj din Parâng. Până ajungem lângă el ;unde găsim urmele cunoscutului "porcus turisticus", deşi eram undeva la 1950 metrii. Coborâm vertiginos apoi printre jnepeni, pe o linişte mormântală, un traseu destul de nasol, mai ales dacă îţi apare un urs în faţă. Aşa că am lăsat-o pe nevastă prima. Coborâm circa 3 ore, ne spălăm în Lotru, apoi dăm în drumul către Rânca unde se lucra de zor. Apoi ieşim lângă Obârşia Lotrului, unde din nou se lucra de zor. Am stat circa 1 ceas şi ceva la ocazie către Petroşani, unde în sfârşit ne-au luat 2 ciupercari discutând despre.....fotbal. Unirea -Poli 3 la 3. Apropo, preţul la hribi e 16 lei/kg, calitatea I, să nu vă fraierească. 13 lei e calitatea a II-a. Am trecut pe lângă Groapa Seacă, apoi ajungem la Petroşani, unde având în vedere ora târzie de plecare a trenului, stăm la ocazie, nu inainte de a bea o bere şi de a mânca ceva. Prindem după o grămadă de timp o ocazie până în Călan . Apropo, ocaziile înspre Petroşani, sau dinspre Petroşani, costă 10 lei/furajer indiferent de distanţă. Acuzat că stric piaţa de către nevastă mea, ajungem cu altă ocazie la Sebeş, apoi cu un cinstit Livio Dario la Alba, unde poposim la.....la......la........ da a-ţi gicit, la Lazăr pe terasă unde în cinstea unui eveniment major din viaţa finului matusalemic, ne beţivim pentru a doua oară, de data asta în număr mai mare decât prima dată. Concediul a mai durat 2-3 zile, petrecute la Săruni, dar din plictiseală, nu vi le mai relatez. Pa ,pa!