Poezia cu conserva

Am participat la câteva concursuri de turism montan de la înfiinţarea asociaţiei Trascău Corp şi chiar şi înainte. Cei care au fost la astfel de concursuri, ştiu că există o probă culturală unde ar trebui să facem o scenetă, să cântăm câteva cântece, să recităm o poezie, şi desigur proba inventată de noi, mişto de organizatori. Astăzi nu vă vorbesc de mişto, ci de o poezie, poezie care era recitată la concursurile la care participam de Ghiţoi, Dumnezeu să-l ierte. Ştia şi să o zică, plus că era scrisă parcă de un unchi de-al lui.

Poezia se numeşte "Durere", dar e mai cunoscută ca şi " Poezia cu conserva".

Sper să vă placă!

“Durere

Mă doare o lume cu capul în nori
Mă doare briceagul încrustat pe copac
Mă doare conserva ce zace în flori
Mă doare şi fructul oprit, nu mai tac.

Mă doare copilului al vieţi-nceput
Şi păsări mă dor cu zboru-ntrerupt,
Şi plumbul din sânge mă doare şi ţipă
La aerul pur trădat într-o clipă.

Mă doare Ampoiul cea fost cristalin,
Şi cerul deasupra ce nu-i mai senin
Mă dor monumente şi cruci de eroi
Mă doare carnea şi clipa din noi.

Mă dor şi bătrînii cu mers legănat
Cu anii în urmă şi părul în soare,
Nu râdeţi, e păcat!
Pe toate le simt şi mă doare."


Am recuperat poezia cu sprijinul lui "Beni-Amin" şi "Petrea" Krizbai.