miercuri, 14 aprilie 2010

Into the wild- "Fericirea e reala doar atunci cand e impartasita"

Am început, de ceva vreme, să îmi doresc un "altfel": altfel de cărţi, altfel de filme, o altfel de abordare. Aşa că facem şi film la sediu, în fiecare Luni, măcar în amintirea comentariilor cu voce tare de la filmele văzute în studenţie. Luni am fost 5 bucăţi, şi am urmărit filmul "Into the wild," recomandat de Marele Şmaichăl, în traducere românescă: "În sălbăticie". Am să citez din parerea celor de la Cinemarx: "Nu înţeleg de unde şi până unde am devenit cu toţii asa mici critici ai societăţii. Această „învaţătura” care ne spală creierele din prima zi de viaţă, dictează un conformism social la care trebuie sa ne supunem cu toţii. Trebuie să ne ascultăm parinţii, „să mâncam tot din farfurie să creştem mari”, să învaţăm să luam note bune la şcoală, să mergem la facultate să îi facem pe parinţii noştrii mândrii (uneori ca să aibă cu ce se lăuda la vecini), să ne angajăm şi să facem bani, cât mai mulţi bani, să ne căsătorim, să ne înmulţim şi să ducem specia mai departe". Şi s-ar mai putea adăuga multe aici. Acest conformism social îl urăsc de mic. Urăsc să facem toţi acelaşi lucru, urăsc să fim toţi la fel. Poate de aceea m-am identificat într-o oarecare măsură cu artistul din rolul principal. Sau mai precis cu rolul său. Şi eu mi-am dorit să fug, de mic încă, să scap de tot, şi acum încă îmi mai doresc într-o anumită măsură. Însă nu aş putea, ca şi el, să las tot în urmă, să-mi anulez permisul, cardurile, să donez tot ce am, şi să plec, să bat ţara şi lumea, şi apoi să mă refugiez, de unul singur undeva la dracu-n praznic. Cred că filmul, înainte de altceva, e o căutare complicată a unor lucruri simple. Filmul, pe lângă relaţiile umane sincere pe care le dezvoltă, are o anumită poezie, dată şi de impactul vizual cu peisajele pe care el le întâlneşte în drumul său. Cineva zicea, am citit un comentariu, că filmul te învaţă tot ceea ce nu trebuie să faci în viaţă. Nimic mai greşit. Filmul nu trebuie să te înveţe nimic. Comentariul cred ca e făcut chiar de unul dintre aceia, care cred ca toţi trebuie să fim la fel, iar dacă un exemplar din armata de furajeri alege altă cale, trebuie condamnat şi ucis cu pietre. Mi-e personal, mi-a plăcut căutarea lui. Mi-a plăcut modul cum a urmărit ceea ce şi-a dorit. Mi-a placut că şi-a trăit viaţa aşa cum a dorit, o viaţă fără bine sau rău, fără lucruri bune sau greşeli, însă o viaţă caldă, inspirată, plină de emoţie, de sensibilitate, o viaţă de căutări, de întrebări care nu caută răspuns.Libertate. Scopul final e căutarea, iar a-ţi urmări scopul, înseamnă a căuta continuu. Iar el asta a facut, a căutat până la capăt.Şi a sacrificat totul pentru asta. Aşa că, vă recomand Into the Wild.

7 comentarii:

  1. in caz ca nu mai citesti comentariile vechi: ar mai fi o solutie mai simpla cu cdul vostru tare dorit! zic eu: daca poate ajunge la sebes la ai mei, nu mai e problema ca il vor trimite ei! ma gandesc ca sebesu nu e asa departe poate gasiti pe careva cu drum incolo. stiu ca ai mei au cautat cdul dar nu au gasit, probabil e imputita tara asta de manele! :) na, daca se gaseste cineva sa il lase la sebes in vreo dupa masa dupa ora 5 va fi perfect! si achitat tot! mersi mult!

    p.s.. bun film into the wild! sustin si eu ideea de a fi vazut! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Se rezolva! Va fi dus la Sebes. Axante

    RăspundețiȘtergere
  3. daca vrei pot fi duse si 2 ca vor fi cumparate! :) io i-am zis la mama ca vreau si ea a sarit in sus ca si ea vrea unu! :)))) daca se cere prea mult, e ok si numa unu! mersi mult axante! siefu tot sief! io am ascultat pe youtube vreo 2 sau 3 piese dapai voi sunteti oameni de ascultat pe youtube? cum speram la mai multe albume daca nu facem vanzare la primu album? :) mersi inca odata si bafta la cat mai multe vanzari!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Va recomand si eu filmul Brokeback Mountain http://www.imdb.com/title/tt0388795/ A se viziona in subcombinezoanele speo.

    Sa vezi acolo salbaticie si cu cata pasiune se iubesc cei doi, unul s-a maritat, a avut si copii, pe cand 'ea' n-a contenit sa-l astepte si sa spere. Reintalnirea de dupa ani a fost magnifica.

    RăspundețiȘtergere
  5. adriana tiurean1 mai 2010 la 23:17

    salut axante, si mersi in primu rand ca m-ai rezolvat cu albumu! am auzit ca a fost dus azi la sebes si ca a fost doar bunica acasa :( vreau sa te intreb cum facem sa le platesc???? daca poti sa imi lasi un nr de card (cu nr de card, nume complet si data expirarii) ca sa pun banii pe card, daca e ok si pt tine...mi nu stiu cum sa mai intreb daca mai are iarasi cineva drum la sebes! na eu am zis ca doar dupa ora 17 va fi cineva acasa, acuma no cum o fi putut si omu...! oricum nu va ramane asa promit ca o sa va platesc!!! astept sa imi lasi un mesaj pe mail daca vrei adriana_tiurean@yahoo.com sau tot aici la tine pe blog ca te urmaresc destul de des :) si sa imi zici si cat costa un album neaparat!!!! mersi inca odata pt tot si lui ''puiu'' care a dus cdurile la sebes si astept sa gasim o modalitate sa le platesc!! mersi mult inca odata , unu va ajunge si la mine in franta curand o sa va ascult cu placere! :) bafta in continuare, la mai multe albume si astept sa imi lasi un mesaj! mersi :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Un album costa 20 lei. Platesti cand poti. Axante

    RăspundețiȘtergere
  7. "Cred ca fiecare trebuie sa-si inceapa ziua cu: Sunt cel mai fericit om in viata. Odata ce stii ca esti fericit, nu te vei mai chinui sa-ti cauti fericirea si astfel vei incepe pentru prima oara sa te bucuri de viata. "

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...