pe care singur le-am montat pe spate,
cu un patent şi o cheie de 13.
Presupun că va veni momentul,
cu M mare,
când ele vor fi casate.
Atunci mă voi opri
în pământul care mi-a fost indiferent
de acolo de sus.
Am să îmi pun pălărie
o cruce de gorun,
iar haină o să-mi fie iarba
pe care am iubit-o atâta.
Şi dacă vreodată, o furnică
sau rădăcina unui ghiocel
o să-mi caute sufletul
printre bucăţile de ţărână,
lăsaţi-le să caute.
Nu am fost mai mult decât
amintirea mea.
Şi nu o să fiu mai mult decât
blestemul pietrei
care va îndrăzni să mă apese.
Şi când va ploua sau ninge,
când un vânt călduţ va adia
sau când vei auzi în urechi,
din senin, o melodie,
vei şti
că am fost.
Maestre, jos palaria! Minge la fileu, ma simt obligat sa-mi scriu "testamentul" si promit ca o sa stam curand sa ni le analizam reciproc...
RăspundețiȘtergereThe Doors- A Feast of Friends
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=vlm6qH0wT7g
No, am revenit... "De arte morendi":
RăspundețiȘtergereCeea ce ma-nspaimanta cel mai mult legat de moarte
E prostul obicei de-a bate cuie in capacul de sicriu...
Nici nu se-aseaza bine omu' spre odihna
Ca deja-ncep acute bocaneli sa-i rupa somnul...
Si-apoi bataia asta de cuie-n sicriu!...
De parca as vrea sa fug,
De parca nu-mi ajunge ca o sa aud viermii rontaindu-mi carnea
Si pasi militaresti de vagabonzi patrupezi
Ratacind in nestire printre cruci si prin flori
Sau nucile cazand pe mormant
Si ploaia sau suier de vant...
La-nmormantare sa nu-mi bateti cuie in sicriu
Ca nu ne-om aduna la curs de tamplarie!
Va fi doar o plecare - in inima pustiu,
O drama-n capela si in pamant bucurie!