miercuri, 27 aprilie 2011

Leurda- planta minune

De câte ori intram în pădure de către "Cizmă" către Părăginoasa, în Dâmbău, un puternic miros de usturoi mă lovea în nări. Apoi distingeam covoarele de frunze verzi, care se întindeau pe nenumăraţi metrii pătraţi prin pădure. De unde era să ştiu câte proprietăţi miraculoase are planta asta? 


Leurda, folosită de pe vremea celţilor şi a dacilor, apare primăvara, începând cu sfârşitul lui Martie şi până în luna Mai.
Leurda se foloseşte în trei moduri mari şi late, de fapt patru:

Salata de leurdă

Pentru a obţine o porţie de salată, se ia o mână de frunze proaspete, se spală cu apă rece şi apoi se taie nu foarte mărunt (în fâşii de 3-4 centimetri). Se combină într-un vas cu o linguriţă de ulei de măsline extravirgin (are un puternic efect anti-colesterol), cu 1-2 linguriţe de oţet de mere şi puţin mărar tocat. Se consuma două asemenea salate pe zi, ca aperitiv la începutul mesei de prânz şi la începutul mesei de seară. O cură durează minimum 3 săptămâni.

Tinctura de leurdă

Se pun într-un borcan 100 de grame frunze de leurdă fin tocate (eventual mixate), care se acoperă cu 300 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecând încontinuu. Se închide borcanul ermetic şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile. Dupa trecerea timpului de macerare, preparatul se strecoară, iar extractul astfel obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare.

Uleiul de leurdă
În jumătate de litru de ulei de măsline extravirgin se pun 150 de grame de frunze de leurdă bine zvântate şi apoi tocate fin. Se lasă acest amestec să macereze la soare vreme de doua săptămani, dupa care se filtrează, iar preparatul astfel obţinut se lasă să stea nemişcat într-un vas vreme de şase ore, apoi se iau cu o lingură impurităţile care s-au ridicat la suprafaţă. Extractul limpede şi omogen rămas se trage într-o sticla inchisă la culoare, care se pastrează în locuri întunecoase şi reci. 

Spanacul de leurdă
Se prepară exact ca şi spanacul, fără a mai adăuga usturoi,  leurda este de fapt usturoi sălbatic. O să vedem dacă nu se pot face şi vărzare, cărora le vom spune Leurdare. (lobodare, cartofare, mărare).



Ca să vedeţi şi ce tratează, enumăr pe scurt, înainte de a vă indica sursa completă, cu moduri de administrare etc.
Tratamente interne

* Colesterol mărit
* Hipertensiune
* Ateroscleroza, arterioscleroza, prevenirea arteritei obliterante
* Flebita şi tromboflebita
* Cardiopatie ischemica, prevenirea infarctului 
* Varice şi hemoroizi
* Astm, astm alergic
* Colita de fermentaţie, constipaţie
* Adjuvant contra viermilor intestinali
* Adjuvant în infectia reno-urinară
* Răceala, gripă, complicaţii bacteriene ale acestora
* Dureri şi contractură musculară
* Combaterea efectelor secundare ale tratamentului cu antibiotice

Aplicaţii externe

* Micoza vaginală
* Micoza unghiilor
* Articulaţii dureroase (artrita, artrita reumatoidă).  Acest tratament are efecte antiinflamatoare articulare, calmeaza durerea şi redă mobilitatea articulaţiilor afectate. 

Mai multe detalii găsiţi în Formula As, articol complet aici.

Din experienţa personală, deocamdata la stadiul de salată, are un gust bun, mai ales după ce se pătrunde un pic şi se înmoaie frunza.. Astăzi pregătesc tinctura şi apoi uleiul de leurdă. Cât ce am aflat că mama a pregătit plăcintă cu leurdă. Mmmmmmmmmmmmm....
Mulţumesc lui Dan Fotografu', care ştia la ce e bună leurda.

Surse foto: http://www.a1.ro
                 http://poze.bbsoft.ro

3 comentarii:

  1. Dincolo de protocronismul etnopatetic promovat de AS prin ce minuni ale tehnicii sa ajuns la concluzia ca dacii o foloseau? doar pentru ca dacii sunt mai ai naturii... pai asa zic si eu ca e folosita inca din vreme lui homo heidelbergensis...
    poate ca nu a folosito nimeni... sau poate au folosito toti...

    RăspundețiȘtergere
  2. E foarte logic ca o foloseau. Daca ai fost in padure in zona unde creste leurda si te trece la buda, sunt sigur ca ar fi prima ta alegere. Nu stiu daca si cea mai indicata. Cred, spre desosebire de AS si trecand peste cuvintele marete, ca leurda a fost consemnata imediat dupa aparitia nevoii de a ne sterge la cur. O sa verific si calitatile ei in acest mod destul de primitiv. Pana una alta, poti cauta si alte surse mai putin patetice ca sa te informezi despre leurda. Iti recomand Guvernul Romaniei si Pavel Corut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Io...homo sapiensx2, am testat planta...salata, in friptura la cuptor, spanac de planta...toate facute la Saruni de master chef Chiolbuc...delicioase...stamparate cu un vinarsut beton...lingea-i la degete de-ti trecea micoza...deci e buna...

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...