vineri, 8 ianuarie 2010

Premiu acordat României la Bruxelles!

Veşti mari pentru România! Am mai primit un premiu recunoscut internaţional. Încă o medalie, care pe lângă cele 4 ale berii Golden Brau, plus altele pe care nu le cunosc din varii motive, întregesc salba de reuşite româneşti în străinătate.Clorura de sodiu (NaCl) mai cunoscută sub denumirea de sare, "este una din cele mai răspândite substanţe din natură. Din vremuri străbune, oamenii pământului românesc şi-au întampinat oaspeţii cu pâine şi sare, simbol al belşugului şi al bucuriei de a gusta roadele muncii."
Ei bine, da , despre sare e vorba! Sarea ne-a adus această medalie râvnită de naţiunile Europei şi de ce nu, a lumii. Avem cea mai puternică sare din lume. Fără doar şi poate. În urma testelor efectuate în laborator, dar mai ales în aer liber, s-a constatat că avem cea mai  eficace sare.
Suntem unica ţară din lume, şi evident din Europa unde sarea atacă şi dizolvă în maxim o săptămână asfaltul. Premierea se va face în fiecare service din România, unde pe lângă palinca tradiţională vom degusta pâine şi...acid clorhidric. Pa şi la gară, că şi aşa suntem mulţi!!!



2 comentarii:

  1. no, sincer, pe asta nu o stiam!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Evident, nimic nu e adevărat! Şi ma ales, nu uitaţi: sarea în cantităţi mari, nu e bună nici în mâncare!

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...