joi, 20 mai 2010

Ce spuneţi de acestă "stângăcie"?

 Stângăcii

Am început neîndemânaţi
să descoperim treptat,
lumea celuilalt.

Am continuat în confuze acrobaţii
fără să ne observăm stângăcia
şi acum, ne temem că vom sfârşi
fără să îndreptăm ceva.

Urletul stins din noi vrea să ne-ndrume,
dar tentaţiile ne adulmecă
şi spiritul se lasă suflat dintr-un zid
unde încolăcirile stângace
l-au împresurat.

Nu aşteptările ne-au depărtat
ci teama şi gândul,
grija de mine, de tine, de noi,
ea ne-a supus înfrângerii
şi degeaba stăm acum erudiţi,
suntem goi.

Am rămas fără tine într-un lan de fum
Şi nu ştiu dacă te-am putut avea vreodată.

Ce spuneţi de aceste versuri? Cine le-a scris ar mai trebuit să scrie? Şi nu, nu eu le-am scris.
Personal, mi-au plăcut foarte mult! Am dat peste ele mai mult din greşeală, şi din nou am tras aceeaşi concluzie: dacă te uiţi cu atenţie, ai să vezi, iar sentimentele nu sunt doar acelea încastrate într-un volum de poezie.
Câteodată apar şi în noi, muritorii de rând.

3 comentarii:

  1. Foarte tare. Cred ca Phillip a scris aceste versuri, nu? Daca nu, sunt convins ca le va aprecia enorm. Sau poate Zoli? Si evident modestul autor (hai bă Axânte bă... mai lasa modestia) ar trebui sa continue, apsolut. Si nu uita; aceste versuri raman goale si stangace daca nu le pui pe portativ intr-un album viitor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bha Traian, ma jur ca nu sunt ale mele. Da ma bucur ca ti-au placut!Axante

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca si secret: e o autoare! Na! Axante

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...