joi, 17 iunie 2010

Zlatna ,ce oraş frumos

Cred că multe se potrivesc cu oraşul Zlatna, mai puţin apelativul de frumos.. Bine, noi i-am dat denumirea de Centrul Universului (şi aşa este), alţii îi spun Marte (şi nu sunt departe de adevăr). Se potrivesc şi versurile lui Alexandru Andrieş: "Mmm, ce oraş frumos, fabrici şi uzine, aici a fost câmp, acolo a fost câmp acum sunt fabrici şi uzine". Bine, merge şi "au fost" fabrici şi uzine. Mie imi plac şi versurile celor de la Survolaj: " În acest oraş cu flori de pomană, idioţii zâmbesc şi au faţă umană". Sau "În oraşul acesta nu se-ntâmpla nimic, stau toţi cu mâinile-n sân şi cu inima beată".
De ceva vreme, se încearca să se găsească o stemă pentru prea-frumosul oraş, dar nu s-a găsit ceva semnificativ. Domnii consilieri s-au blocat pe la minerit şi creşterea animalelor.
Am găsit eu o poză reprezentativă, facută de o zlătneancă. Era să uit, după construirea coşului de dispersie în vârful Măgurii Dudaşului, oraşul nostru a căpătat şi apelativul de "Oraşul cu sula-n deal". Frumos, nu? 

De ce cred că poza asta e reprezentativă? Pentru că e vorba despre viaţa aici, viaţa post-industrială, despre visele de înalt ale oraşului, despre măreţia de odinioară şi impotenţa de astăzi. Despre vise închise între gratii, despre libertatea promisă, despre ochi  care văd dincolo de betoane şi pavele, precum şi despre limite.
Alte poze găsiţi pe Ozeneu.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...