Dus cu sorcova

Sâmbătă, plec de unul singur către Săruni. Nu mă simţeam chiar extraordinar, dar nici foarte rău, aşa că mă bag pe la Ana de la Citeră. Am ajuns perfect ca să servesc "iuţari" la tigaie, cu o "papară" făcută de Ana la care se adăuga o salată de roşii cu castraveţi, cu multă sare ca să ai după ce bea apă. Nu înainte de a servi cu unchiul lui Bibi, care îşi făcea de lucru pe acolo, un pahar două de vinars. Şi stăm de poveşti, ba de vreme ( se apucase de plouat), ba de animale, ba de Florea care era dus la târg. După un ceas de poveşti, plec la deal cu gândul să trec pe la locul de unde izvorăşte Valea li Lal. Ar trebui făcut un loc de pelerinaj acolo, izvor este, popi găsim. La loc îi spune " La Şupelniţă", şi chiar este un izvor carstic, cel mai mare de prin Dâmbău. Locul este plin de travertin şi de acolo Florea a adus apă pentru "complexul Ana". Bun, beau un gât de apă să mai sting vinarsul băut mai devreme şi o dau la deal, pe scurtătura lu Pizdău (mă scuzaţi, da asta e porecla oficială), mai precis pe " Copchileţ". Dacă la înjosu'  e cum e, la însusu'  e necaz mare.Ajung la vălaele de sub locul nostru, fac dreapta pe la "Hoanca Pleşii" să caut un fag, unde Florea văzuse ceva ciuperci. În negura ce era la Dâmbău, nu am nimerit fagul ăla, în schimb am nimerit alt fag, puternic ornamentat cu păstrăvi de fag. Dau cu ei în traistă , ce să fac. Ajung la Săruni. Eu şi cu mine. În timp ce afară începe ploaia, pe mine mă apucă frisoanele, aşa că mă bag într-un sac de dormit, apoi pun un "ţol" pe deasupra. Cum continuam să tremur, mă apuc şi fac focul, apoi stau aşa cu gândurile aiurea. Cred că am aţipit, pentru că mă trezesc dintr-o dată, transpirat de mama focului. Şi începe cheful: pun 2 pahare de vinars, beau eu şi cu mine. Apoi citesc, cartea adusă de subsemnatul. După ce o termin citesc toate exemplarele de National Geographic din cabană, apoi mă apuc de cântat. Cu voce tare, bineînteles. Oare să fi înnebunit, e un gând ce îmi trece prin minte. Îmi zic "dacă era să fi înnebunit, trebuia acum să alerg afară, prin iarba udă, în curul gol". Pe când să mă dezbrac, mă scapă la budă, aşa cred că tot cu buda am avut noroc. Adorm într-un târziu, ascultând ploaia ce bate pe şindrilă şi convins că în timp ce dorm, cineva o să intre pe uşă. Mă trezesc pe la 7. Tot singur. Aşa că, prin valurile de ceaţă ce urcau parcă din oraş, mă apuc de cosit, ba către budă (eram dator), ba către "semnal", ba către bănci, apoi către poarta din sus. Apoi evenimentele s-au precipitat, am umblat vreo 3 ore prin pădure singur fără să găsesc vreo ciuperca, apoi a venit Florea, şi coborând către casă, am umplut traista de ciuciuleţi şi gălbiori (râşcovi). Cred că a fost prima seară de unul singur la Dâmbău. Şi aştept cu nerăbdare următoarea!