Motto:În singurătate, orice formă pare să respire. Orice piatră cu anumite configurații ciudate are ochi. De aceea oamenii singuri lovesc. Ca să nu se îndrăgostească de pietre sau de statui. Andrei Ruse
E un motto furat, fără doar şi poate. Vezi locul de unde am furat aici.
Am prieteni care lovesc. Sunt oare singuri? Oare o fac din singurătate sau rănesc doar persoanele despre care ştiu ca o să-i ierte?
Ştiu că această postare nu o să aibă cap sau coadă, dar nu contează.... mă risc de data asta....
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac
Iau cuvintele şi le arunc în mare
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
Într-o dragoste mare.
Încerc să mă apropii de pietre, pentru că
deseori
am mai multe în comun cu ele decât cu oamenii.
Nu uit că,
lovitura pietrei e doar fizică.
Încerc să le ascult tăcerea
iar întrebările pe care le adresez lor
primesc mereu un singur răspuns, complex:
liniştea.
Şi, câteodată, tresar suprins
de undele concentrice pe care le crează în sufletul meu,
la fel ca piatra aruncată în apă.
În singurătatea mea închipuită,
ele, pietrele, vor asculta tot ce alţii
nu vor să înţeleagă.
Cercul s-a închis.
Sunt omul facut din piatră?
Beeeeeeeeei. Parca l-ai abandonat pe jenantul de Alifantis ca s-a dat cu Gabriel. Atunci de ce il invoci aici? Auzi la el "Iau cuvintele şi le arunc în mare"
RăspundețiȘtergereSau daca il invocai pe marele Nichita, atunci scuze-scuze.
Altfel superb. Acum imi explic dragostea cu care spargeai piatra, o ridicai si o aruncai in remorca la ala la Orasti. Te/va astept sa vedeti ce-ati realizat cu piatra aia.
RăspundețiȘtergereNichita..............al lui e tot meritul
RăspundețiȘtergereBa nu, meritul e si al meu: si eu am carat piatra la Orasti.
RăspundețiȘtergere