...dar eu când mă gândesc cum s-a ridicat zi de zi refugiul mă apucă ameţeala. Îmi amintesc multele şi diversele obiecte cărate în spate, piatra spartă cu barosul, rumeguşul de la drujbă ars în timpul nopţii, mirosul de mâncare la ceaun, calul transpirat care ne aducea bere şi durerea din antebraţ după ce făceam şindrilă. Pentru stogar, am comandat de la ţopi şindrilă de brad, horjită, că dhe ne cam săturasem de cioplit (care era doar una din multiplele activităţi care concură la realizarea şindrilei). De muncă încă nu ne-am săturat.
Câteva poze mai jos.
Poze realizate de Horică Fleşer.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...