joi, 11 noiembrie 2010

Ce scrii când eşti fericit?

Cel mai greu e să scrii când eşti fericit! Când eşti trist găseşti o grămadă de lucruri despre care să scrii: parlamentari care şi-au votat bugetul mărit, şomaj şi navetă, salarii de mizerie şi pensii de 1 leu, în oraşul natal cultura lipseşte cu desăvârşire, oameni închişi în casă şi în ei, tocmai ai făcut pană sau ţi-ai pierdut actele, echipa favorită pierde la penalti-uri, fata cea frumoasă care părea pentru tine pleacă cu altul, sau despre melodii care îţi amintesc de ea, o achiziţie publică fără motiv şi pe bani mulţi, gropi în asfalt şi autostrăzi care nu se mai termină şi nici nu o să se termine în viaţa asta, Botezatu’ care e , surpriză, gay, praful de pe străzi şi poluarea din ţevile de eşapament, gunoaie la tot pasul, pe străzi, pe trotuare, încălzirea globală şi eutanasierea câinilor fără stăpân, moţiuni false şi fără rost, cozi la medicamente şi la bătaie la poliţie, minciuni în presa cumpărată, criza din supermarketuri şi lipsa vaccinelor pentru copii.....
Dar când eşti fericit, despre ce să scrii? Nori, frunze, piatră, floare, râu, ea. Sau poţi să faci ca şi mine. Zâmbeşte. Mâine ar putea fi o încă o zi.


Deci, ce scrii când eşti fericit?

4 comentarii:

  1. ...Zâmbeşte...mâine poate fi mai rău...zice nea' Murphy...

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce ai vrea sa scrii cand esti fericit, fericirea ti se poate citi pe fata, daca vrei s-o impartasesti si celorlalti. Cand vreau sa scriu si sunt fericit, ma uit in oglinda si scriu ce citesc pe fata. Momentan in oglinda vad o foaie alba... mi-e dor de voi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am sa imi cumpar o oglinda speciala.Si noua ne e dor.

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...