marți, 23 noiembrie 2010

Poezia de ieri sau poezia de oricând


Atingere

Îmi miros palmele care nu demult te-au atins.
Apoi îmi pipăi cu vârful degetelor şi cu podul palmelor
obrajii, fruntea, ochii, buzele.
Şi mă simt ca şi cum
m-aş spăla pe faţă cu tine.

2 comentarii:

  1. Da da. Am mai auzit eu postmodernisme de acest gen. Altul (fi' iertat) facea:

    Totul e lipit de tot;
    pantecul de pantec,
    respiratia de respiratie,
    retina de retina.

    Mai scrie-ti ba si despre ceva mai lumesc: o floare, o gaza, o pedala, ceva... De pilda:

    "De ce m-ai prins în pumnul tau,
    Copil frumos, tu nu stii oare
    Ca-s mic si eu si ca mă doare
    De ce mă strangi asa de rău?"

    Mai cititi un Minulescu, un Toparceanu, un Cosbuc, ceva sa va inspire catre pace si frumos.

    voi numai sicrie, plumb si betesug.

    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai nevoie de o imbratisare! Rog pe toata lumea care citeste blogul asta (adica cei 2-3), cand il zaresc pe Traian Brad (Orasti,petrolul si institutiile statului), sa ii acorde o imbratisare. Respectivul personaj poate fi gasit in Cluj de obicei, insa Vineri se va deplasa la Aiud.

    RăspundețiȘtergere

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...