Masacrul de la Zlatna

Iep, masacrul de la Zlatna sună bine. Horror. Aduce trafic. Nu, domne', nu a început campania electorală. Sau dacă a început, neoficial, încă nu a murit nimeni.

"Masacrul de la Zlatna" e o filă din istoria Zlatnei. Se întâmpla la 1848, pe fondul izbucnirii revoluţiei paşoptiste în Ungaria, ţară care dorea să se rupă de Imperiul Habsburgic. Maghiarii din Ardeal au îmbrăţişat imediat ideea şi şi-au însuşit-o. Noi, românii, ne-am apucat să cerem drepturi naţionale, care cică primau celor sociale. Detalii aici, ca să cunoaşteţi toată povestea. Pe scurt  ei au omorât de ai noştrii şi noi am omorât ulterior de ai lor. Lăsăm acum morţii cu morţii şi ne întoarcem la cei vii. Morţii cu morţii şi vii cu viile.

Mă gândeam zilele astea cum să facem o sărbătoare din asta. Evident, nu să sărbătorim "masacrul", ci să avem un week-end , anual, în care să evocăm această filă din istoria oraşului. Să căutăm un oraş din Ungaria, de ce nu şi unul din Austria, cu care să colaborăm la realizarea acestui, sper, viitor proiect. Să simulăm luptele de atunci, parcă şi văd românii în costumele naţionale, maghiarii în costumele lor, câteva personaje echipate în ţinuta imperiului habsburgic. Câţiva "pribejiţi" (haiduci) aşa cum foarte frumos îi descria în cartea ei d-na Michaela Jurat Mircioiu. Să ne "luptăm", cu cai, flinte, drapele, să aranjăm o zi de târg ca pe vremuri. Un week-end şi nişte zile ca în timpurile de altădată. Să simţim la propriu cum ne curge istoria prin vene. Să ne luptăm şi apoi să uităm de trecut la un pahar de bere, şliboviţă sau ce o fi, român cu maghiar, austriac cu maghiar, austriac cu român. Să uităm că suntem mereu aţâţaţi unii împotriva celorlalţi. Un prieten zicea că, dacă îmi aduc bine aminte: "ce-i trecut e bun trecut". Aşa este. Însă nu trebuie să ne uităm istoria, ca să putem construi viitorul aşa cum trebuie.

Ce spuneţi, merită făcut? Aveţi şi alte idei, sugestii?

Cum să-ţi petreci 3 ore din viaţă

Am primit cadou un dulap de la ai mei. De fapt, valoarea lui în bani. Că dulapul eu l-am ales. Cu doamna. Drăguţ, pe colţ, de la Dedeman. M-am dus după el cu un papuc (pick-up adică), pregătit să-l încarc în toată măreţia lui. L-am primit dezasamblat, în 2 cutii. De o săptămână stau cu el pe hol şi ieri a venit momentul adevărului. Desfac cutiile şi dau de o pungă de 2 kg de cuie, holşuruburi, cuie de lemn, ceva plastice etc. Lângă ea, instrucţiunile de montare, pe 15 pagini. Arătau ca şi instrucţiunile de montare a unei rachete interspaţiale, mii de detalii,săgeţi, prim-planuri, marea majoritate după cum am văzut, nefolositoare. M-am prins cu mâinile de cap şi am desfăcut o bere, ca să ajungă pentru cele 45 de minute estimate de producător pentru asamblarea dulapului. Se făcuse ora 17.00. Dulapul era prezentat pe prima pagină montat, apoi plăcile din care este compus, apoi asamblarea pe etape. Plăcile erau numerotate foarte fain, placa 5474, 5893 şi aşa mai departe. Problema e că plăcile, ca atare, nu aveau nici un semn distinctiv ca să le asociezi cu schiţele. Aşa că încerc prin eliminare, rafturile deoparte, uşa deoparte şi tot mai rămân cu 5 bucăţi din care să aleg. Cam aşa a decurs toată montarea. Eliminarea părţilor care nu prea aveau cum să fie "de acolo" şi montarea celorlalte. Bineînţeles că l-am şi demontat de vreo 2 ori. Bineînţeles că treaba era foarte simplă, trei bucăţi se montau pe partea inferioară şi 3 bucăţi pe partea superioară, apoi toate se puneau la un loc. Simplu. Încăpea pe juma' de foaie. Dacă eram singur, mă jur că înnebuneam. Stau rău cu răbdarea.

Pe la 20.30, stăteam în bucătărie şi cu ochii închişi vizualizam cum ar fi ars lângă bloc bucăţile de PAL. Eventual mă vedeam şi cu un cârnaţ în mână şi o felie de pâine, cu prietenul Zoli cântând "E în gară un tren care pleacă". Plăcut moment.

Recomandarea mea: dacă nu aveţi răbdare, chemaţi un prieten şi folosiţi altfel 3 ore, plimbaţi-vă, mergeţi la un film, citiţi o carte. Dacă totuşi vă înhămaţi la o asemenea treabă, nu vă bazaţi pe schiţă să vă lămurească. Mai bine faceţi o poză la dulapul asamblat, interior-exterior şi e tot ce aveţi nevoie. Succes.

  No, fain dulapul meu? Detalii aici, la Dedeman.

Multe bune şi un minus la Rîmetea

Despre Rîmetea, Judeţul Alba, aş avea atâtea de spus. Este unul din cele mai frumoase sate româneşti pe care le ştiu. Deşi populaţia e majoritar maghiară. Am descoperit satul ăsta din cauza pasiunii mele pentru alpinism şi concursuri montane. Răspunzători direcţi: Acropolis Aiud, Dan Anghel şi Adi Munteanu. Adi e sufletul Rîmetea Climbing Open (RICO), un concurs de referinţă în escalada sportivă.

Ce are satul ăsta deosebit: o arhitectură deosebită (Rîmetea este declarată drept zonă arhitecturală și urbană protejată), o strategie de dezvoltare bazată pe dezvoltarea agroturistică; ca şi patrimoniu antropic putem adăuga: Cetatea Trascăului de la Colţeşti din imediata apropiere, peste 200 de clădiri laice tradiționale (case, grajduri, ateliere etc.) construite între secolele XVII și XIX şi tot ce ne mai spune Wikipedia. 

 foto Dan Tăuţan.

Ca şi obiective naturale de interes ar fi Colţii Trascăului şi Piatra Secuiului, Vf. Ardascheia; şi în imediata apropiere Cheile Vălişoarei (Aiudului), Colţul Data etc. Un adevărat rai pentru alpinişti şi amatorii de parapantism.

 Poza de pe blogul lui Florian Mastacan.

 

Din câte cunosc eu Rîmetea a fost declarată staţiune turistică de importanţă naţională, având în prezent peste 50 de unităţi de cazare. Personal îi cunosc pe cei de la Pensiunea Abelia, pe care îi recomand, dar în general toţi sunt la un nivel ridicat de corectitudine. Dar cum în orice pădure există şi uscături, cei de la nr. 138, Rîmetea, au găsit o modalitate rapidă de a face bani. Contactaţi la telefon de un bun prieten, au oferit cazare oferind gratuitate pentru cei 2 copii ai familiei, unul de câteva luni şi celălalt de aproape 2 ani. Au mers toate ca pe roate până a venit vorba de bani, la plată Bogdănel fiind socotit adolescent sau adult, cine ştie, fiind taxat ca atare. Prietenilor mei le-a fost ruşine. Alţii (am doi prieteni mamă, mamă) s-ar fi certat până la cuţite. Ei au plătit şi au plecat. În consecinţă nr. 138 a pierdut 2 clienţi la care se adaugă membrii Trascău Corp, plus, eventual, cei care citesc aceste rânduri. La care se adaugă şi veşnica mea (anti) reclamă.

Părerea mea e că a fost un caz singular. Aşa că vă urez primavară frumoasă în Rîmetea şi vizionare plăcută!

Dor de Iarnă

Cred că pentru prima oară, după mulţi, mulţi ani, mă despart cu greu de iarna ce tocmai a trecut. Nu ştiu exact din ce motiv sau ce mă face să fiu aşa melancolic, să privesc gânditor la zăpada care dispare treptat, treptat de pe dealurile din jurul oraşului. Nu am realizat asta decât atunci când, ca în fiecare an, grăbesc zăpada adunată grămadă pe şindrila din spatele refugiului să îşi urmeze parcursul firesc de pe acoperiş către pământ. Fac asta în fiecare an, înarmat cu o lopată şi cu o scară micuţă, parcă forţând venirea primăverii. De data asta, parcă ceea ce făceam era un sacrilegiu, parcă ceea ce făceam era nedrept, cumva greşit. Eu doar dădeam zăpada jos, ca şindrila să se uşte şi să devină din nou tare, compactă. Cine mai ştie?

Iarna asta a fost altfel. Poate din cauza zăpezii abundente care ne-a făcut să visăm la zăpezile de altădată. Poate că, din motivul acesta, fanii înrăiţi ai sezonului rece au fost mai mulţi sau poate i-am identificat eu mai repede. Poate simt aşa din cauza faptului că mi-am descoperit vechile pasiuni, că le-am redescoperit cu prieteni noi şi frumoşi. Poate pentru că am mai bifat o tură de iarnă, de data asta cu zăpadă până-n buric, cu un mic şi scurt atac de panică, cu un final fericit alături de un vin fiert şi mulţi, mulţi prieteni. Poate că am visam mai des la plimbări lungi pe schiuri în goluri alpine sau coborâri periculoase printre brazi. Poate că a cânta la focul din cabană a căpătat un alt sens atunci când zăpada este prezentă atât în interior cât şi în exterior şi atunci când descoperi cântece adevărate despre iarnă. Poate că mersul pe gheaţă acolo unde ţi-ai dorit de atâtea ori să mergi are darul de a-ţi da acel sentiment de vis împlinit, pe care rareori îl întâlneşti cu adevărat.Cine poate ştii?

Poate pentru că s-a împlinit 1 an de la prima poezie din noua eră de idei şi gânduri transpuse în cuvinte.

O să-mi fie dor de  iarna aceasta care tocmai a trecut. Vă las cu "legătura" mea şi cu un cântec superb despre o altfel de iarnă.

Legătură

Pe lângă efectul relaxant,
Zăpada
Are şi calitatea de a astupa gropile,
Fapt pentru care e foarte apreciată.
Şi de asemenea, urâtă de unii
Care, fără să o înţeleagă,
O diluează cu sare.

Eu, însă, apreciez mult mai mult
Înaintaşii ei –
Fulgii cei albi şi mari,
Care au menirea
Să acopere
Distanţa dintre noi.