Dacă tot nu am plecat niciunde, din cauză de alte planuri (gen pregătire material video pentru un anumit concurs) şi din cauza faptului că nu pot bea bere dacă nu fac un pic de mişcare (da bre cu alcool, fac o cură recomandată de Asociaţia Băutorilor de Bere), m-am gândit să îmi îndeplinesc un mic vis. Sâmbătă seara eram patru pregătiţi şi ca de obicei, duminica dimineaţa la prima oră la 11, am rămas doi. Eu şi Sandu. Şi fără maşină. Dar cum soldatul român se descurcă în orice situaţie, împrumutăm Furia Albastră de la old-men Achim.
Destinaţia: Piatra Boului, o "klippă" calcaroasă situată în vârful unui deal, undeva pe Valea Ampoiului, între satele Meteş şi Tăuţ. Vezi poza.
Sursa foto: Alpinet.org.
De fiecare dată când aveam drum la Alba, promiteam că la întoarcere am să urc la piatra aceasta. Dar nu a fost să fie. Până ieri.
Am lăsat maşina în drumul naţional şi am început să urcăm pe o cărare. Se auzeau sunete de goarnă şi am văzut o maşină de teren, în culori de camuflaj. Ne-am dat seama că ne aflam în mijlocul unei partide de vânătoare aşa că fiecare pe măsură ce înaintam, reperam câte un copac, cel mai apropiat de persoana noastră, pentru situaţii de urgenţă. Cum cunoaştem un mare vânător zlătnean, am hotărât să ne semnalizăm prezenţa prin diverse modalităţi, nu de alta dar Sandu zicea că, după părerea lui, pielea nu i-ar sta bine întinsă în faţa unui şemineu. Mergeam cu mâinile în sus strigând "ne predăm" şi "Dănuţ, suntem noi, Axânte şi Sandu. Nu trage". După ce am ieşit din pădurice am remarcat o grămadă de vânători, aşezaţi strategic, în timp ce restul, după zgomot, alergau vânatul prin pădure. Dar nu a fost să fie, au trebuit să se mulţumească cu slănină cu ceapă sau fiecare ce a avut în traistă. Atunci am realizat că Dănuţ nu era la vânătoare, pentru că nu a fost împuşcat nici un câine. Am ajuns în faţa bolovanului, căruia îi pusesem gând rău de la distanţă pentru realizarea unor trasee de escaladă, dar feţele erau prea friabile, aşa că nu se merită nici o amenajare. Am urcat pe el, bineînţeles, povestind ba de cetăţile de la Tăuţ şi Vurpăr, ba de Fănică şi Ţâmburu şi de călătoria de dimineaţă a primului în adâncuri, de materialul video cu participarea extraordinară a lui Chuck Norris (...când Chuck Norris e pe moarte, moartea geme de plăcere :)).
Am coborât agale, am ajuns la maşină (apropo, am aflat că numele dealului pe care e amplasat bolovanul e Dealul Fecioarei. Care o fi? Mai există?) şi ne-am întors la Zlatna. Meritam şi noi o bere, nu?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...