marți, 1 noiembrie 2011

DemiDulce

În sfârşit, mega formaţia din care fac parte, Plus Noi, a lansat albumul Demidulce, cu o grămadă de prieteni şi din păcate, fără sticlele de vin de aceeaşi factură, care ar fi trebuit să completeze seara asta specială. Dhe: "Vă mulţumim pentru interesul acordat societăţii noastre, dar proiectul propus de d-voastră nu se încadrează în strategia de marketing pentru anii 2011-2011". Asta e singurul răspuns primit de la cei mai importanţi 10 producători de vin din Ţara Românească. Răspuns pe care îl respect.
Seara a început cu noul meu prieten Yo-Yo (Iulian Timar), care nu a aşteptat prea mult până să facă spectacol, colaborând, zic eu fericit, cu Anda Caş, adică Căşoaia.

A urmat apoi Adi Mitescu, un cant-autor din Teiuş, pentru care am un deosebit respect. Un om modest, poate prea modest, care cântă din suflet, care simte şi căruia îi rămânem datori.

Apoi am urmat Noi. Poate prea îngheţaţi, prea conştienţi, asta înseamnă că se vede lipsa concertelor de anul ăsta. Însă melodiile, poeziile şi nu în ultimul rând, prietenul nostru Marius Popa, au încălzit inimile participanţilor.

Am mai avut o vedetă. Una micuţă, care zice ca nimeni alta: "Io nu-s de tine". Un rol mărunt, o prezenţă uriaşă. Mulţumim Vio.


Una peste alta a fost un concert reuşit. O lansare reuşită. Ceva special. Ceva cu Plus. 
Mai trebuie să-i mulţumesc încă o dată pentru prezentare Cameliei Şanta, care s-a descurcat excelent şi căreia, în grabă, era cât pe ce să uităm să-i apreciem efortul! Mulţumim Cami!

Una peste alta, în 29 Octombrie , la Teatrul Prichindel din Alba Iulia, grupul folk Plus Noi a cântat pentru voi. Mulţumim tuturor, celor care au fost prezenţi, celor care ne-au susţinut de la distanţă şi celor care, deşi şi-au dorit foarte mult, nu au putut să ajungă.


Pozele îi aparţin lui Cristi Faur şi le puteţi vedea aici.

Prietenul nostru Feri Teglas a şi postat deja una dintre melodii.

1 comentarii:

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...