Vorbeam de micile plăceri. Ar merge, eventual, ca o completare. Urmăresc de ceva timp prin Zlatna o băbuţă. Nu sunt ceva soi de pervers, dar m-a impresionat situaţia de faţă.
O văd mereu cu cele 2 (două) bâte din dotare cum se mişcă, încet, încet, prin oraş. Am văzut-o pe Petru Dobra, prin centru, la Ana la crâşmă. Cum a fost zăpadă mare, nu am mai văzut-o de câteva săptămâni bune, cred. Ieri, intră în bar. Face aproximativ 1 minut între uşă şi bar. Adică cei 3 metrii. Comandă cu o voce cam tare, asta înseamnă că nu aude chiar bine. Se aşează, aşteaptă liniştită, indiferentă la tumultul specific barurilor. Apoi îşi savurează uşor comanda, ceva cald, după cum am observat, dintr-o cană galben-portocaliu. Întreb pe cineva ce consumă acolo. Mi se răspunde: o ciocolată caldă, neagră. De fiecare dată, aceeaşi comandă. Pentru femeia asta, coborârea din bloc, deplasarea la crâşmă, echivalează cu deplasarea pe jos până în Feneşasa pentru un om în puterea vârstei. Adică vreo 3 ore de mers bune. Şi totul pentru o mică, mică plăcere.
Mulţumesc!
Ohh... ce dragutz :)
RăspundețiȘtergere