În '94 aveam de dat Bac-ul. Greu domne', greu. Primul examen serios din viaţa mea. Am ales să văd meciul Argentina-România, acasă, cu părinţii şi prietenii apropiaţi. Rezultatele de la BAC urmau să se afişeze la liceu, în pauza meciului. Nici nu mai ştiu exact cum a trecut prima repriză. Sau cât a fost scorul. Ştiu că am plecat toţi, am văzut rezultatele, ne-am întors şi am sărbătorit. Luasem notă mare, foarte mare şi colegii mei microbişti erau şi ei printre "premianţi". Apoi am bătut Argentina. Am terminat seara dansând pe mese într-un bar. Nu eram beţi. Eram euforici. Luasem BAC-ul. Grijile acum începeau. Dar, în seara aceea, nu era timp pentru griji. Bătusem Argentina Şi nu din greşeală. Apoi, fiecare cu planurile lui, ne-am risipit prin ţară şi am văzut meciul cu Suedia singur. Aşa că am suferit singur.
Astăzi, după aproape 18 ani de atunci, acum când aproape nu mai batem pe nimeni, poziţia mea faţă de naţională e următoarea: nu mă uit la meciuri, decât dacă nu am ce face. De fiecare dată mă aştept să luăm bătaie, dar trebuie să recunosc că sunt plăcut surprins când reuşim să batem. Îl urăsc pe Piţurcă. Chiar mai mult decât pe Băsescu sau Iliescu. Un profitor nenorocit, pus pe făcut bani, care bagă pe unul şi pe altul în teren după propriu interes, dictat la rândul lui de interesele impresarilor. Care a nenorocit Craiova, echipa mea de suflet. Un ticălos. Care are tupeul să zică ceva de Raţ, unul dintre cei mai muncitori fotbalişti. Care chiar joacă fotbal. Atunci când mă uit la meciuri, renunţ la visurile ce le aveam înainte. Nu mai vreau spectacol, tiki-taka, faze de vis marca Messi, Ronaldo, nici măcar nu vreau să câştigăm neapărat. Vreau doar ca aceşti jucători, în frunte cu antrenorul lor, să ne reprezinte. Urăsc expresia "să moară pe teren". Dar aş vrea să pice de oboseală şi după meci, cu mâna pe inimă, să poată spune "am făcut tot". Aş vrea să nu mai spunem că un meci cu Albania sau Liechtenstein e "deosebit de dificil". Cu Uruguay sau Brazilia cum ar trebui să fie? Aş vrea să nu mai spună conducătorii noştrii că nu avem de unde alege. Conducătorii fotbalului românesc să se ocupe să creeze condiţii la nivel de juniori. Aş vrea să vină la naţională, dacă tot nu mai batem pe nimeni, nişte necunoscuţi cu sânge în ei, decât nişte "clubişti" sau "drogaţi", umflaţi de posturile de sport ca şi "salvatorii" echipei naţionale.
E vorba de atitudine şi de senzaţia de unitate. Între ei ca şi fotbalişti, şi noi, cei care îi susţinem.
Nu vreau să mai dau like la postări de genul " 22 de milioane de suporteri, o singură victorie" sau să repet la nesfârşit bancul cu România-Olanda, ăla când jucăm împotriva lui Van der Sar şi facem egal, dar numai după ce celebrul portar a fost eliminat.
De astăzi, o să încerc să îmi schimb atitudinea. Să susţin Naţionala aşa cum pot. Să critic, dar cu blândeţe. Să înţeleg că există o şansă să jucăm şi fără antrenor. Nu ar fi prima dată. Să cred în Naţională. Buni, răi, sunt ai noştrii.
Hai România!
Mulţumesc Chinezu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...