luni, 5 martie 2012

Ţăran la Oraş-astăzi Cluj-Napoca

Expresia asta, "ţăran la oraş" pe care am auzit-o de atâtea ori în copilărie, mi se potriveşte mie acum,destul de bine. Nu cu sensul iniţial, dar care să arate că sunt diferenţe destul de mari între un orăşel ca Zlatna şi Cluj Napoca. Nu neapărat diferenţe în sens pozitiv.
Pe scurt: se trezeşte băiatul după cheful de vineri seara şi se gândeşte el să meargă la un film la Mall. Ajunge cu vreo două ore înainte, cumpără o carte de la un Anticariat etc şi şamd. Vede el un InfoDesk acolo cu acces la Internet şi îl mănâncă între degete să "hacceseze" şi el, doar era gratis şi în cale. Găseşte un subiect, de exemplu rezultatele la primele meciuri din etapă, foloseşte mouse-ul de tip bilă, scrie numele site-ului şi când să dea Enter, canci. Canci Enter. Tastatura era modificată (nici acum nu înţeleg de ce). Mă enervez desigur, dau pe taste, nimic. Abandonez şi merg la o cafea. Acolo, mă gândesc cum o maşinărie de obicei simplistă, îmi insultă inteligenţa şi cunoştinţele mele nu prea avansate de folosire a calculatorului. Şi sun un prieten care merge săptămânal la Mall. Nu ştia, dar îmi sugerează să apăs "bila" aceea. Îmi las prietena de una singură şi plec să mă conving. Bila nu se poate apăsa. Reiau iar apăsarea tastelor, pe rând, dar pe la jumătate iar abandonez şi plec cu coada între picioare, nu de alta dar spărgeam monitorul dacă mai stăteam. Însă în capul meu aveam un plan. Mă îndrept spre cinematograful nr. 2 şi în drum am noroc. Norocul ţine cu cei puternici. La un Info Desk, nişte copii căutau pe YouTube, Beyonce. Cred că un videoclip în care artista purta  puţine haine. Evident că îi întreb, ăsta era planul. Evident că ştiau. Enter-ul era un buton, dintre cele două din colţ, cred că singurul pe care nu-l apăsasem, cu un desen ciudat pe el, ca un Mouse cu cablu.
La ora care scriu această postare, desigur, InfoDesk-ul ăsta cu acces la internet e depăşit. Dar nu asta contează ci faptul că a reuşit să streseze, cu prezenţa lui, oameni de bine. Huo! Şi "Huo" şi la cine o modificat tastatura. Informaticieni de doi bani.
Sursa foto: aici.

2 comentarii:

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...