luni, 26 martie 2012

Dor de Iarnă

Cred că pentru prima oară, după mulţi, mulţi ani, mă despart cu greu de iarna ce tocmai a trecut. Nu ştiu exact din ce motiv sau ce mă face să fiu aşa melancolic, să privesc gânditor la zăpada care dispare treptat, treptat de pe dealurile din jurul oraşului. Nu am realizat asta decât atunci când, ca în fiecare an, grăbesc zăpada adunată grămadă pe şindrila din spatele refugiului să îşi urmeze parcursul firesc de pe acoperiş către pământ. Fac asta în fiecare an, înarmat cu o lopată şi cu o scară micuţă, parcă forţând venirea primăverii. De data asta, parcă ceea ce făceam era un sacrilegiu, parcă ceea ce făceam era nedrept, cumva greşit. Eu doar dădeam zăpada jos, ca şindrila să se uşte şi să devină din nou tare, compactă. Cine mai ştie?
Iarna asta a fost altfel. Poate din cauza zăpezii abundente care ne-a făcut să visăm la zăpezile de altădată. Poate că, din motivul acesta, fanii înrăiţi ai sezonului rece au fost mai mulţi sau poate i-am identificat eu mai repede. Poate simt aşa din cauza faptului că mi-am descoperit vechile pasiuni, că le-am redescoperit cu prieteni noi şi frumoşi. Poate pentru că am mai bifat o tură de iarnă, de data asta cu zăpadă până-n buric, cu un mic şi scurt atac de panică, cu un final fericit alături de un vin fiert şi mulţi, mulţi prieteni. Poate că am visam mai des la plimbări lungi pe schiuri în goluri alpine sau coborâri periculoase printre brazi. Poate că a cânta la focul din cabană a căpătat un alt sens atunci când zăpada este prezentă atât în interior cât şi în exterior şi atunci când descoperi cântece adevărate despre iarnă. Poate că mersul pe gheaţă acolo unde ţi-ai dorit de atâtea ori să mergi are darul de a-ţi da acel sentiment de vis împlinit, pe care rareori îl întâlneşti cu adevărat.Cine poate ştii?
Poate pentru că s-a împlinit 1 an de la prima poezie din noua eră de idei şi gânduri transpuse în cuvinte.
O să-mi fie dor de  iarna aceasta care tocmai a trecut. Vă las cu "legătura" mea şi cu un cântec superb despre o altfel de iarnă.

Legătură
Pe lângă efectul relaxant,
Zăpada
Are şi calitatea de a astupa gropile,
Fapt pentru care e foarte apreciată.
Şi de asemenea, urâtă de unii
Care, fără să o înţeleagă,
O diluează cu sare.

Eu, însă, apreciez mult mai mult
Înaintaşii ei –
Fulgii cei albi şi mari,
Care au menirea
Să acopere
Distanţa dintre noi.


4 comentarii:

Scrie aici. De bine, de rău, numa' scrie...